Regizorii-pictori

Nascut la sfirsitul secolului al nouasprezecelea ca forma de aplicatie
comerciala a noilor tehnologii din epoca, cinematograful si-a cistigat statutul de „cea de-a saptea arta“ tirziu, cea mai mare parte a sa raminind insa la statutul de afacere
. Si adevarul este ca, in timp ce formele de arta vizuala precum sculptura, pictura sau fotografia au un caracter exclusivist, publicul avind nevoie de un anume grad de cultura si receptivitate pentru a le intelege, cinematograful a ramas, in cea mai mare parte a sa, accesibil publicului larg. Sint multe drumuri care duc spre scaunul
de regizor, iar unul dintre ele, nu foarte batatorit, trece pe la Academia de Arta.

Charlie Chaplin si Martin Scorsese sint cele mai cunoscute exemple de artisti care s-au apucat de film ca hobby, dar creativitatea lor a fost absorbita de libertatea si posibilitatile de expresie ale acestui nou mediu. Akira Kurosawa, Stanley Kubrick sau Satyajit Ray sint alte exemple de artisti plastici care s-au remarcat in lumea filmului. Toti cei mentionati au fost insa cunoscuti mai intii ca regizori, lucrarile lor de arta plastica trezind interes ulterior.

Jean Cocteau si Terry Gilliam, in schimb, s-au consacrat mai intii ca artisti plastici inainte de a se lansa in film, desi Cocteau a fost mai apreciat ca scriitor. Consolidarea statutului de „artist“ al regizorului s-a petrecut o data cu aparitia teoriei, populara in rindul teoreticienilor din anii ’50, conform careia regizorul este de fapt „autorul“ filmului, in acelasi sens in care un scriitor este autorul unui text literar. Teoria a fost exclusa din discursul critic modern. Desi fascinanta, aceasta nisa a culturii cinematografice nu a fost suficient promovata si studiata. In 1993 a avut loc o expozitie uriasa in cadrul Galeriei Pace din New York, intitulata „Drawing into Film“, care cuprindea lucrari semnate de regizori ca Eisenstein, Fellini, Gilliam, Hitchcock, Huston, Kurosawa si Scorsese. Trei ani mai tirziu, Museum of Modern Art din Oxford a prezentat o expozitie nu foarte ampla, intitulata „The Director’s Eye“, care cuprindea schitele, desenele si picturile la care regizorii au lucrat doar pentru a-i ajuta sa-si contureze viziunea asupra filmului, si nu de amorul artei.

Regizorilor care au excelat in arta plastica au, de obicei, elemente distincte, usor recognoscibile, care poarta amprenta stilului lor cinematografic in toate mediile de expresie in care s-au manifestat. Celebre in acest sens sint schitele lui Fellini pentru filmul „La dolce vita“ sau „Intervista“.

*
Erotismul lui Lynch

Una dintre cele mai tulburatoare expozitii de arta de anul trecut gazduite de Fundatia Cartier din Paris s-a numit „Aerul este in flacari’ si a cuprins o serie de lucrari semnate David Lynch, ecouri in pictura si fotografie ale unor teme din „Blue Velvet“ si „Eraserhead“. Lynch este celebru pentru picturile si schitele sale, dar cele mai comentate lucrari au fost o serie de fotografii erotice
din anii ’80, alterate digital pentru a crea imaginea unor organisme mutante. Obsesia fata de organic si perisabilitatea vietii se reflecta si in picturile sale cu cadavre in putrefactie. Atit productiile cinematografice, cit si manifestarile regizorului in alte zone de arta vizuala i-au facut pe critici sa vorbeasca despre personalitatea artistica a lui Lynch ca fiind tulburatoare, cinica, grotesca. In schimb, regizorul nu numai ca este un om foarte senin si fericit, dar si vinde retete de fericire intr-un volum de self-help tradus si in limba romana cu titlul „Cum sa prinzi pestele cel mare“.