În ziua de leafă, n-aş vrea să am contribuabili prin preajmă. Salariul e aşa de mic, încât dai în depresie. Şi sunt unii oameni care urlă pe la ghişee: «Vă plătim regeşte!»”, spune casiera Zoiţa Vârză, de la Taxe Locale sector 3.
Casieria e o „cuşcă” fără ferestre, fără aerisire şi lumină naturală. Se înghesuie acolo două funcţionare. Iarna, apucă să vadă lumina zilei numai dimineaţa. Înăuntru miroase greu a bani
, iar aerul apasă. Ca să nu leşine, casierele mai deschid uşa când şi când, dar pe furiş, să nu le prindă şefii.
„N-avem grilaj la uşă şi e interzis să o deschidem”, zice Zoiţa. Leafa ei: 862 de lei. Numără minutele până la ora zece; de obicei, dis-de-dimineaţă, Direcţia duduie de contribuabili. Dar acum, funcţionarii publici din majoritatea judeţelor sunt în grevă de avertisment, de la 8 până la 10. Protestează cei din primării, Finanţe, Protecţie socială şi din instituţiile subordonate consiliilor judeţene.
Funcţionarii, înghesuiţi în birouri
ca-n autobuz
Dar aceasta nu e singura „cuşcă” a Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a sectorului 3. La ghişeul 5, „Urmărire debite”, patru oameni stau înghesuiţi ca-n autobuz. Biroul
e cam cât o bucătărie. De pe mese se revarsă tastaturi şi hârtii – de obicei mai rămâne liberă cam o palmă de masă. Acolo, de abia poţi să pui un sandviş. Farfuria cu mâncare? Un lux.
„Dar nici nu prea e timp de mâncat. Oamenii stau pe hol şi bat în uşă, strigând: «Cât mai aveţi de gând să mâncaţi?»”, spune Romel Neagu, preşedintele executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, cea care a declanşat conflictul de muncă. Dar, spun funcţionarii, ar putea să treacă peste toate astea, dacă ar primi lefuri bune. „Sunt inspector, am terminat şi masterul şi iau în mână puţin peste 500 de lei, plus sporul de calculator
de 10%”, spune Andreea. Mai fericit e colegul ei, referent, care după 8 ani vechime în muncă ia vreo 700 de lei. Şi mai există o problemă.
„Sunt funcţionari în Primăria Capitalei care ocupă acelaşi post ca noi, au aceeaşi vechime şi nu fac nimic în plus faţă de noi, dar iau cu 50% mai mulţi bani decât luăm noi”, zice o funcţionară.
„Sporul de calculator de 10% este mult prea mic. Faceţi un experiment: staţi acasă în faţa calculatorului peste 8 ore, fără să vă ridicaţi de pe scaun. Dar banii nu sunt singura problemă. Vedeţi vrafurile de cutii din jurul meu? Normal, ar trebui să stea în arhivă, nu îngrămădite în biroul meu. N-avem spaţiu”, spune Georgeta Duralia.
„Le place locul sigur şi călduţ”
„Nu mă interesează problemele funcţionarilor. Eu muncesc în construcţii câte zece, doişpe ore pe zi şi am vreo cinşpe milioane. Dacă nu le convine la stat, să meargă la patron, ca mine. Pot să se angajeze la firme de audit pe mii de euro. Dar lor le place locul sigur şi călduţ”, zice Costel, unul dintre contribuabilii veniţi la Direcţie pentru o simplă ştampilă.
N-a ştiut de grevă, munceşte atât de mult că n-are timp să mai urmărească presa. Ba chiar a venit de la opt punct, să fie primul la coadă. S-au mai perindat prin faţa Direcţiei câteva zeci de „clienţi” care n-au aflat de protest. Au fost trimişi acasă.
„Eu am schizofrenie şi sunt scutit de impozitul pe casă. Mi-a venit că trebuie să-l plătesc. Acum am venit să le arăt certificatul de handicap. E a treia oară când mi se întâmplă asta”, zice Marian Turcu. De la opt până la zece a făcut kilometri întregi prin faţa Direcţiei şi a fumat aproape un pachet de ţigări.
„Mie trebuie doar să-mi modifice o dată
, durează un minut”, se roagă taximetristul Mocanu de sindicalişti. Degeaba. „Nu m-aş angaja ca funcţionar. Munceşti foarte mult pentru foarte puţin”, recunoaşte el.
Sindicaliştii cer 30% în plus la salariu
Ce revendicări au sindicaliştii? Salarii mai mari cu 30%, în primul rând. Cei 9,5% promişi din toamnă de abia acoperă inflaţia, spune Romel Neagu. Apoi, mai vor eliminarea discriminărilor salariale.
„Un studiu al Băncii Mondiale arăta că, la noi, raporturile de mărimi salariale sunt de 50 la 1. Lefurile cele mai mari le au angajaţii instituţiilor centrale şi cele mai mici – angajaţii din funcţiile de execuţie”, zice sindicalistul. Protestatarii mai cer şi eliminarea regimului incompatibilităţilor: „Un funcţionar nu poate, după program, să spele geamuri, să repare televizoare sau să aibă firmă. Acest regim ar trebui să se aplice doar înalţilor funcţionari. Normal, un arhivar, un referent sau omul de la ghişeu ar trebui să poată face astfel de lucruri”. În plus, ei mai sunt nemulţumiţi şi de promovările greoaie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu