eorge Iorgovan va trebui să decidă dacă va restitui foştilor proprietari curtea vilei în care locuieşte acum familia sa
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a dat şefia Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 unui consilier personal cu interese imobiliare. Practic, George Iorgovan, prospătul şef al Comisiei, va trebui să decidă, alături de subalternii săi, dacă îşi va lasă familia fără curtea vilei din strada Aviatorilor 98 sau dacă îi va trimite pe foştii proprietari după acţiuni la Fondul Proprietatea. Pentru curtea vilei din strada Aviatorilor 98, foştii proprietari au notificat Primăria Capitalei încă din februarie 2001, cerând restituirea în natură a terenului liber de construcţii.
Deşi Legea conflictelor de interese interzice, George Iorgovan a fost numit şef exact în locul în care îşi poate rezolva cel mai bine interesele imobiliare. Chiar dacă s-ar abţine de la soluţionarea notificării foştilor proprietari, este greu de crezut că subalternii îl vor lăsa fără curte pe şeful numit de şeful şefilor. Mai mult, patrimoniul municipalităţii ar fi prejudiciat şi în cazul în care familia Iorgovan ar rămâne cu curtea iar foştii proprietari vor primi la schimb un teren de aceaşi valoare
ca şi cel din zona rezidenţaială Aviatorilor.
Experţi în jonglerii imobiliare
Familia Iorgovan este renumită pentru jongleriile imobiliare. Pentru a-şi cumpăra parterul vilei din strada Aviatorilor 98, familia Iorgovan a cerut judecătorilor să oblige instituţia deţinătoare să-i vândă imobilul. Deşi acesta se afla în administrarea
Regiei Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) şi era exceptat de la vânzare de două acte normative, familia Iorgovan a reuşit să-l scoată din circuitul caselor de protocol şi să-l cumpere.
Mai mult, instanţa nu numai că a obligat fostul ICRAL Herăstrău să vândă casa familiei Iorgovan, dar i-a fixat şi un preţ de toată jena. Cu numai 596.455 de lei vechi, familia Iorgovan a devenit proprietară peste 200 de metri pătraţi de construcţie. Pentru a putea deţine legal
o casă cu o suprafaţă atât de mare
, doamna judecător Niculina Iorgovan a fost nevoită să-şi scoată certifict medical care să-i dea dreptul la o cameră în plus. După ce parterul imobilului din strada Aviatorilor 98 a fost scos din circuitul caselor de protocol, în evidenţele RAPPS figura ca ocupant al apartamentului de la etaj chiar George Iorgovan, fiul celebrei familii de judecători.
George Iorgovan: „Acum aflu de la dumneavoastră”
George Iorgovan ne-a declarat că nu ştie că ar exista vreo notificare pentru terenul aferent vilei familiei sale din strada Aviatorilor 98 şi nici nu-şi dă seama deocamdată dacă este incompatibil cu funcţia de şef al Comisiei de aplicare a Legii 10/2001. „Acum aflu de la dumneavoastră că terenul din curtea vilei este revendicat. Eu nu locuiesc în strada Aviatorilor 98. În apartamentul de la etajul 1 am stat pe vremea când eram minor. O să studiez problema, să văd dacă sunt în incompatibilitate.
Deocamdată, Comisia de aplicare a Legii 10/2001 funcţionează provizoriu pentru o perioadă de trei luni. În cazul în care va trebui soluţionată notificarea despre care faceţi vorbire, eu am să mă abţin. Deocamdată, nu am văzut dosarul, să văd dacă este complet şi dacă cei care revendică au şi dreptul”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu