Preluarea Rompetrol de către KazMunaiGaz, cel mai mare deal privat din România, a ţinut de un om: translatorul între cele două părţi. Ion Sturza, fostul premier al Republicii Moldova şi director adjunct al Rompetrol, povesteşte, într-un interviu acordat MONEY.ro, despre cum a tradus fiecăreia dintre cele două părţi implicate ce voia să audă, în aşa fel încât tranzacţia să aibă loc.
Acum, la doi ani de la preluare, kazahii vor capitaliza Rompetrol cu 1,5 miliarde de euro
, din care prima tranşă, de 500 de milioane, a venit deja, iar miliardul o va urma în următoarele luni.
În momentul în care Dinu Patriciu a decis să vândă compania pe care a construit-o, s-au format două echipe de negociere
: una destinată ţărilor din spaţiul sovietic şi una pentru ţările din Vest. Sturza a coordonat prima echipă, iar companiilor
vestice au fost abordate de Phil Stephensen şi Dinu Patriciu.
"Eu am fost mai sceptic vizavi de hedge fonduri, de băncile investiţionale, pe care le-am considerat şi s-a şi dovedit că sunt niste rechini care au facut ce au facut", spune omul de afaceri.
Acesta a negociat în mod personal cu kazahii, pe baza unor relaţii de afaceri stabilite în timp
. "Până nu construieşti o relaţie de încredere, personală, nu poţi. Prin internet şi prin avocaţi nu faci afaceri cu spaţiul ex-Sovietic", subliniază el.
Întrebat ce probleme a întâmpinat în momentul în care s-a făcut tranzacţia, Sturza a răspuns că cea mai mare problemă a fost diferenţa de cultură corporatistă. “Pe de o parte, Dinu Patriciu, ‘poet’, ‘artist’, arhitect, mare antreprenor, şi, pe de altă parte, o companie rigidă de stat, cu reguli, cu bugete”, a explicat omul de afaceri.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu