miercuri, 26 august 2009

Proiectul Legii unice nu mai prevede majorarea salariilor bugetarilor în 2010

Ultima variantă a proiectului Legii unitare de salarizare nu mai prevede majorarea salariilor bugetarilor în 2010 la capitolul privind impactul bugetar al aplicării actului normativ, se arată în proiectul Legii, obţinut de NewsIn.

"În anul 2010 nu va exista un impact macro-economic produs de aplicarea acestei legi, întrucit pentru întregul personal bugetar se va realiza numai reîncadrarea acestuia cu menţinerea drepturilor salariale în plată în anul 2009. Proiectul de act normativ se adresează în special persoanelor cu venituri mici şi va realiza pentru personalul debutant o salarizare mai atractivă cu mult superioară celei existente în prezent" , se arată în nota de fundamentare a proiectului Legii unitare de salarizare analizată la această oră în şedinţa de Guvern.

Surse guvernamentale au declarat pentru NewsIn că majorarea salariului minim în 2010, care ar fi majorat salariile a circa 150.000 de bugetari, nu poate fi susţinută din punct de vedere economic şi că "cel mai probabil anul viitor vor fi îngheţate toate salariile, o măsură în acest sens urmând a fi luată la sfârşitul acetui an". "Este populistă această măsură. Salariile nu pot fi majorate anul viitor. În cel mai bun
caz vor fi îngheţate salariile şi sporurile în 2010", au precizat sursele guvernamentale.

În varianta anterioară, proiectul prevedea că "în anul 2010 impactul macro-economic produs de aplicarea acestei legi va conduce la o creştere minoră a câştigului salarial mediu brut pe total economie
, întrucât apreciem că legea se va aplica la circa 150.000 persoane care se situează în apropierea salariului de bază minim".

Atât ministrul Muncii Marian Sârbu, cât şi secretarul de stat în ministerul Muncii Valentin Mocanu au declarat în cursul săptămânii trecute că salariul minim pe economie ar putea creşte anul viitor cu până la 25% şi că această măsură ar putea afecta între 100.000 şi 150.000 de bugetari cu salarii de până la 750 de lei.

Salariile bugetarilor vor cântări doar 5,9% din PIB în 2015, faţă de 9% în 2009

În schimb, nota de fundamentare a ultimului proiect al Legii unitare de salarizare prevede la "Secţiunea a 4-a privind impactul financiar
asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani)" că "Legea cadru de salarizare a personalului din sectorul bugetar se va aplica etapizat in perioada 2010-2015, cu încadrarea strictă in cheltuielile salariale totale", a căror pondere în PIB urmează să scadă.

Astfel, ponderea cheltuielilor cu salariile în produsul
intern brut (PIB) va fi în 2010 de 8,34%, în anul 2011 de 7,97%, iar în anul 2012 de 7,3% din PIB.

În 2013 ponderea cheltuielilor cu salariile bugetarilor în PIB ar urma să ajungă la 6,7%, în 2014 la 6,3%, iar în 2015 - la 5,90%.

În ce priveşte valoarea salariului minim, proiectul, discutat la această oră în Guvern, nu are încă prevăzută valoarea coeficientului 1 decât pe 2015, pentru care este trecută valoarea de 1.100 lei.

Guvernul discută la această oră în legătură cu forma finală a Legii unitare de salarizare, miza fiind stabilirea nivelului de referinţă pentru grila de salarizare.

"Sunt păreri diferite în ceea ce priveşte introducerea salariului minim pe economie pentru calcularea celorlalte salarii ale bugetarilor şi o serie de miniştri doresc un coeficient 1 care să aibă o valoare fixă", au declarat miercuri seară, pentru NewsIn, surse guvernamentale.

Niciun comentariu: