miercuri, 26 august 2009

Berceanu, acuzat de discriminare la atribuirea porturilor

Declaraţiile ministrului transporturilor, Radu Berceanu, referitoare la preluarea porturilor de pe Dunăre în administrarea
autorităţilor locale au declanşat o revoltă a capilor administraţiei doljene.

Democrat-liberalul Radu Berceanu este acuzat că a împărţit preferenţial cele patru porturi fluviale de pe raza judeţului.

Criterii controversate

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa (PSD), susţine că cel mai profitabil port, de la Bechet, a fost trecut direct în administrarea primăriei conduse de un membru PDL, iar celelalte trei, conduse de edili de altă culoare politică, şi mai puţin profitabile, sunt direcţionate spre CJ Dolj. Primarul din Bechet îi este subordonat politic lui Berceanu, care conduce PDL Dolj.

Pe de-o parte, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj nu se grăbeşte să dea acceptul pentru preluarea porturilor Rast, Cetate şi Calafat, conform solicitării recente adresate de reprezentanţii ministerului. „Am remarcat că primarului de la Bechet şi consiliului local li s-a făcut un cadou
neaşteptat, şi anume domnul ministru Berceanu a anunţat public că Portul Bechet revine sau îi este atribuit localităţii. Nu ştiu care sunt criteriile. Şi noi
o să facem o scrisoare să cerem mai multe date. Poate pentru că domnul primar a fost mult mai apropiat de domnul ministru şi mult mai insistent şi şi-a dorit mai mult un port decât alţii din ţară”, a comentat Prioteasa, referindu-se la declaraţiile ministrului Radu Berceanu, prezent la Bechet pe 15 august.

Pe de altă parte, primarul municipiului, Costel Tulitu, abia aşteaptă să ia în administrare Portul Bechet. „Dacă ar fi fost o povară, nu-l luam. Este o vacă de muls de la care luăm lapte. Când spun că e o vacă de muls am în vedere că, până acum, noi îi dădeam iarbă, dar laptele se ducea la Giurgiu. Deacum o să luăm noi şi laptele”, a declarat Costel Tulitu. Edilul PDL susţine că săptămâna viitoare va fi dată
o hotărâre de consiliu local prin care acceptă portul în administrare. „Am făcut foarte multe demersuri, hârtii, adrese. Acolo e terenul consiliului local în cea mai mare parte. E un bun
al oraşului. O să avem grijă să-l dezvoltăm şi să-l modernizăm, să depunem proiecte europene”, a spus Tulitu.

Porturile de la Cetate şi Rast, foarte puţin spre deloc active, şi cel din Calafat pot ajunge în administrarea consiliului judeţean dacă, în termen de 30 de zile, administratorii judeţului vor trimite un răspuns oficial că sunt de acord cu transferul. „E posibil să creăm o societate de administrare a acestor porturi”, a explicat Prioteasa.

Primarii, furioşi

Totuşi, primarii localităţilor riverane ar putea schimba planurile. Cu excepţia edililor din Cetate, care nu se opun preluării portului, cei din Calafat şi Rast au fost foarte surprinşi, chiar furioşi, să afle că porturile lor sunt gata să treacă la CJ, fără să li se fi cerut părerea.

Niciun comentariu: